Tineret

Tinerii din Speranţa

„ Cum îşi va ţinea tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul tău…”

Acesta este motorul principal al lucrării de tineret: ajutarea tinerilor în vederea modelării caracterului după Cuvântul lui Dumnezeu.
Departamentul de tineret a luat fiinţă în februarie 2009.

Sâmbăta
Scopul nostru este ca împreună să studiem Sfânta Scriptură şi să o aplicăm în vieţile noastre, să devenim persoane sensibile la nevoile celorlalţi, să ne îmdeplinim misiunea de a răspândi Evanghelia oricărei făpturi, de a fi “sarea şi lumina” necesare în această lume.
Tinerii se întâlnesc în fiecare sâmbătă de la ora 16:00. Timp de două ore tinerii ne bucurăm unii cu alţii prin studiu şi cântare.

Duminica
În fiecare lună, a doua duminică este o seară specială în care tinerii susţin un program închinat Domnului în cadrul Serviciului Divin. Activitatea lor nu se limitează însă doar la acea duminică, ei participă la toate activităţile bisericii, de la slujirea la amvon până la partea administrativă.

Seară de film
În fiecare lună avem o zi dedicată unei seri de film pe care o petrecem în sânul unei familii a tinerilor pentru ca atmosfera să fie una mai destinsă şi tinerii să socializeze mai mult.
Anul 2010 a fost unul în care tinerii pe lângă activităţiile recreative (ieşiri, fotbal, săniuş) au depus multă muncă fizică, la construirea noului locaş de închinare „Noua Speranţă, alături de fraţii mai cu experienţă.

Conferințe de tineret, tabere, misiuni
Ne bucură faptul că numărul tinerilor a crescut şi că la fiecare botez au fost câţiva care au făcut legământ cu Domnul în apa botezului.
Păstrăm o bună colaborare cu bisericile din zonă prin întâlniri la conferinţe de tineret, tabere şi misiuni.

Un tânăr care trăieşte după standardele lui Dumnezeu este „este destoinic pentru orice lucrare bună”, „ întotdeauna este cap şi nu coadă” şi „orice lucru începe, duce la bun sfârşit”.
Dacă vom fi oameni plăcuţi lui Dumnezeu, societatea în care trăim va primi un nou sens şi Dumnezeu va face ca faţa Lui să strălucească peste noi.

Fie ca fața Lui să strălucească peste noi!

Pentru mai multe informații contactați pe:

Benzar Camelia: 0740310880

Nelutu Miuta 0744.703.777